Ciprian Marica a luat „foc”! Atac furibund la adresa FRF-ului: „E o discriminare fantastică! Condițiile sunt sub nivelul mării!”

Ciprian Marica a luat „foc”! Atac furibund la adresa FRF-ului: „E o discriminare fantastică! Condițiile sunt sub nivelul mării!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Marica, fost component important al echipei naționale, a avut o declarație dură la adresa Federației Române de Fotbal, care plănuiește să înăsprească regula U21.

Mai exact, FRF dorește să impună cluburilor din Liga 1 să folosească cel puțin o repriză al doilea jucător eligibil pentru regula U21.

Până acum, echipele din primul eșalon trebuiau să înceapă fiecare meci cu doi jucători sub 21 de ani, însă numai unul era obligatoriu să se afle pe teren pe tot parcursul partidei.

Ciprian Marica, atac furibund la adresa FRF-ului

Fostul fotbalist consideră discriminatorie regula U21 și acuză Federație de faptul că nu ține cont de dorințele cluburilor din Liga 1.

„Avem o mare problemă când vorbim de centrele de copii și juniori. Nu avem infrastructură, se construiesc niște stadioane, dar bazele sportive sunt în paragină, condițiile în care acești copii se dezvoltă sunt sub nivelul marii. Să avem răbdare să investim în copii, bun, dar noi nu avem pe ce să îi instruim. Nu ne ajută infrastructura. Dacă am avea unde să îi învățăm, ar fi altceva, dar când ei pleacă cu un handicap și se antrenează în condiții care nu sunt propice pentru fotbal, nu ai cum să aștepți rezultate.

Problemele sunt mai importante și ar trebui luate în considerare de la baza lor, nu ai cum să ajungi să vrei să promovezi tineri cu forța, dacă nu au valoare. E o discriminare fantastică pentru cei de 30 de ani, care mai au 3-5 ani să joace și vor să o facă, dar sunt nevoiți să stea pe banca de rezerve deși ar merita să joace în pofida unuia pe care îl forțezi să joace deși nu are valoare. E inadmisibil așa ceva.

Ciprian Marica: „FRF își urmărește interesul!”

Iar între FRF și LPF, e normal să nu existe înțelegere pentru că FRF își urmărește interesul, nu se gândește nicio clipă la cluburi, ceea ce LPF încearcă să facă. Trebuie să fie cineva care să se gândească și la cluburi, nu doar la echipele naționale de juniori. Există o corelare între cele două, există o discuție ca să fie lucrurile echitabile, dar nu așa, să impună Federația lucruri care sunt bune doar pentru ei. Regulile astea se fac doar pentru Federație și asta e o problemă.

FRF vrea să transforme cluburile în academii de fotbal, dar poate că sunt unii care vor să facă performanță, să ajungă în Champions League și să reușească lucruri importante acolo”, a declarat Ciprian Marica, la PRO X.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×